Stimată Doamna Alexandra Barbăneagră,

doctor în pedagogie, conferențiar universitar,

Cu prilejul realegerii Dumneavoastră în funcția de rector al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare Vă adresează cele mai calde și sincere felicitări!

Obținerea unui nou mandat, pentru următorii 5 ani, nu este altceva decât un demers ce reconfirmă încrederea, aprecierea, profesionalismul și respectul comunității academice, dar și o aprobare sau o validare a viziunii, conceputului, strategiei de dezvoltare a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, expuse inclusiv în programul Dumneavoastră.

 

Vă dorim sănătate deplină, energie inepuizabilă, succese remarcabile în realizarea tuturor obiectivelor trasate, împliniri profesionale, pe măsura implicării Dumneavoastră în bunul mers al lucrurilor. Exprimăm certitudinea că alegerea Dumneavoastră pentru un nou mandat va aduce noi performanțe și excelență în domeniul educației, fapt ce ar contribui efectiv la creșterea imaginii instituției atât în plan național, cât și internațional, dar și la creșterea noilor generații de pedagogi care, peste ani, vor fi mândri că au absolvit Alma Mater și au devenit buni specialiști oriunde îi va îndruma destinul!

 

Aurelia HANGANU,

doctor habilitat, conferențiar universitar,

Director general al Agenției Naționale pentru Cercetare și Dezvoltare