Actualizat la: 03.12.2024

Dezbatere publică: Pachetul de informații pentru concursul proiectelor de inovare și transfer tehnologic pentru anul 2021

Published on: Mie, 06/10/2020 - 16:09

Se anunță pachetul de informații pentru concursul proiectelor de inovare și transfer tehnologic pentru anul 2021, în conformitate cu pct. 12 din Hotărîrea Guvernului nr. 382 din 01.08.2019 cu privire la aprobarea Metodologiei de finanțare a proiectelor din domeniile cercetării și inovării.

 

Termenul de înaintare a propunerilor și obiecțiilor este 26.06.2020, inclusiv.

 

Propunerile și obiecțiile cu privire la pachetul de informații se vor expedia în scris, la adresa Agenției, email: info@ancd.gov.md. Pentru informații suplimentare: 022-270-445

 

DEZBATERE PUBLICĂ PRIVIND

 CONCURSUL PROIECTELOR DE INOVARE ȘI TRANSFER TEHNOLOGIC PENTRU ANUL 2021

 

Proiect de inovare și transfer tehnologic – proiect care include activități ce au ca scop crearea și implementarea inovațiilor și tehnologiilor noi, inclusiv prin transferul tehnologic, în scopul fabricării produselor competitive noi sau perfecționate, precum și în scopul utilizării unor procese, servicii și tehnologii progresive, în corespundere cu prioritățile și direcțiile strategice din Programul Național de Cercetare și Inovare pentru anii 2020-2023, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 381/2019.

 

1.  Propunerile de proiecte vor fi elaborate în următoarele priorități:

 

Prioritatea I. SĂNĂTATE

 

1)Direcţia strategică: Maladiile netransmisibile – monitorizare epidemiologică, prevenție, diagnostic și tratament;

Rezultate scontate:

a) elaborarea și justificarea științifică a noilor politici privind factorii de risc ce provoacă cele mai răspîndite boli netransmisibile;

b) argumentarea științifică a abordărilor sistemice de diagnostic;

c) elaborarea, testarea, lansarea metodelor și tehnologiilor noi în diagnosticul și tratamentul maladiilor netransmisibile;

d) sistemogeneza factorilor de risc, evaluarea durabilă și modelarea matematică a maladiilor netrasmisibile;

e) reducerea mortalității oncologice prin elaborarea și implementarea metodelor contemporane de screening, diagnostic precoce, tratament personalizat și îngrijiri paliative;

f) elaborarea bazelor științifice și practice ale creării, menținerii și fortificării sănătății psihice.

 

2)Direcţia strategică: Supraveghere epidemiologică – măsuri de control și răspuns, diagnostic și tratament al bolilor transmisibile;

Rezultate scontate:

a) elaborarea de soluții științifice pentru reducerea mortalității premature cauzate de boli transmisibile;

b) justificarea științifică a soluțiilor de profilaxie și prevenire în raport cu soluțiile centrate pe tratamentul maladiilor specifice;

c) justificarea științifică a măsurilor necesare pentru îmbunătățirea serviciilor de sănătate, tratarea maladiilor și evitarea riscurilor epidemiologice.

 

3)Direcţia strategică: Preparate farmaceutice și nutraceutice.

Rezultate scontate:

a) elaborarea de preparate farmaceutice și nutraceutice din materie primă autohtonă;

b) utilizarea surselor naturale existente şi a produselor farmaceutice autohtone în practica medicală;

c) valorificarea potențialului preparatelor farmaceutice autohtone, a vitaminelor și antioxidanților;

d) elaborarea aditivilor alimentari de origine naturală în calitate de mijloace de tratament preventiv.

  

Prioritatea II. AGRICULTURĂ DURABILĂ, SECURITATE ALIMENTARĂ ȘI SIGURANȚA ALIMENTELOR

 

1)Direcţia strategică: Securitatea alimentară și siguranța alimentelor;

Rezultate scontate:

a) asigurarea inofensivității produselor alimentare în scopul modernizării sistemului național de management al calităţii;

b) ameliorarea gradului de acoperire nutrițională a diferitor segmente ale populației și diminuarea riscurilor maladiilor nutriționale;

c) diminuarea riscurilor maladiilor nutriționale prin biotehnologie și inginerie alimentară;

d) dezvoltarea durabilă în baza utilizării raționale a resurselor subterane de apă;

e) modernizarea sistemului de aprovizionare cu apă potabilă din diferite surse;

f) eficientizarea utilizării resurselor de apă, sol și biodiversitate;

g) eficientizarea utilizării îngrășămintelor, inclusiv a biofertilizanților, în vederea sporirii fertilității solului – extinderea sistemelor inofensive de protecție a plantelor și a animalelor.

 

2)Direcţia strategică: Soiuri şi hibrizi de culturi agricole, tehnice şi furajere performante;

Rezultate scontate:

a) avansarea în utilizarea metodelor genetice și a biotehnologiilor moderne în scopul atenuării impactului schimbărilor de mediu;

b) crearea și implementarea în producerea soiurilor și a hibrizilor competitivi, a culturilor agricole, cu productivitate înaltă și cu rezistență sporită la secetă, boli și vătămători;

c) sporirea productivității și adaptării culturilor agricole la schimbările climatice;

d) utilizarea mai eficientă a apei și a nutrienților (pentru plante) și a hranei (pentru animale);

e) sisteme de producție agricolă mai eficiente, cu un impact mai redus asupra mediului;

f) inventarierea, colectarea, evaluarea, documentarea și păstrarea de lungă durată a resurselor genetice vegetale pentru alimentație și agricultură în scopul utilizării lor eficiente în sectorul agrar al țări.

 

3)Direcţia strategică: Managementul durabil al ecosistemelor agricole;

Rezultate scontate:

a) fortificarea managementului fondului genetic vegetal, precum și al speciilor de animale autohtone și alohtone;

b) identificarea și/sau promovarea soiurilor și raselor cu potențial productiv și adaptiv înalt;

c) prognozarea și monitorizarea hazardurilor fitosanitare periculoase și elaborarea măsurilor de combatere a organismelor dăunătoare de carantină;

d) elaborarea metodelor alternative de protecție a plantelor și promovarea agriculturii ecologice;

e) elaborarea și modernizarea tehnologiilor durabile și ecologice în pomicultură, viticultură și legumicultură.

 

4)Direcţia strategică: Tehnologii noi de procesare a materiilor prime agricole. Biotehnologii agroalimentare.

Rezultate scontate:

a) sporirea performanțelor tehnologice la transformarea materiei prime agricole, reducerea decalajelor dintre modul de transformare a materiei prime agricole autohtone și cerințele piețelor de desfacere;

b) asigurarea unui circuit mai eficient de nutrienți și antioxidanți, cu diminuarea pierderilor de materii prime agricole și alimente;

c) asigurarea valorii nutriționale și amplificarea efectelor biologice ale alimentelor prin biotehnologie și inginerie alimentară;

d) asigurarea bioeconomiei circulante, dezvoltarea rețelelor digitale pentru realizarea trasabilității materiei prime agricole și a produselor alimentare;

e) tehnologii inovative de păstrare și procesare a producției agricole.

  

Prioritatea III. MEDIU ŞI SCHIMBĂRI CLIMATICE

 

1)Direcţia strategică: Impactul factorilor biotici și abiotici asupra mediului și societății;

Rezultate scontate:

a) cartografierea stării actuale a componentelor de mediu, în baza Sistemelor Informaționale Geografice, instrument modern de cercetare;

b) determinarea schimbărilor posibile în componentele de mediu (relief, climă, ape, floră, faună), cauzate de ritmul accelerat de modificare;

c) extinderea suprafeţelor de arii naturale protejate de stat cu elaborarea pașapoartelor ecologice, în scopul conservării naturii şi utilizării raționale a resurselor naturale;

d) determinarea zonelor cu stabilitate și instabilitate ecologică a peisajelor;

e) evaluarea stabilității ecosistemelor urbane în scopul asigurării dezvoltării durabile;

f) evaluarea învelișului de sol, cu perfecționarea sistemului de clasificare și bonitare a solurilor;

g) îmbunătățirea calității apei și solurilor prin reducerea poluării în urma deversării apelor uzate în emisare sau în mediul natural;

h) elaborarea de metode alternative de protecţie a plantelor, cu implementarea tehnologiilor avansate de cultivare şi a bunelor practici agricole sigure şi prietenoase mediului;

i) gestionarea surselor de poluare, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și implementarea măsurilor de adaptare la schimbarea climei;

j) integrarea măsurilor și principiilor economiei verzi în procesele de producție din ramurile economiei naționale;

k) monitorizarea şi prognozarea hazardurilor naturale periculoase;

l) reducerea impactului substanţelor chimice toxice asupra mediului şi a sănătăţii populaţiei;

m) reducerea poluării componentelor de mediu ca rezultat al activităţii antropogene;

n) soluții științific argumentate pentru remedierea terenurilor contaminate cu poluanţi organici persistenţi;

o) tehnologii de tratare a apelor uzate în scopul protejării apelor de suprafață și subterane;

p) reducerea riscului seismic pentru obiecte de infrastructură și populație;

q) utilizarea rațională şi valorificarea resurselor minerale autohtone;

r) evaluarea potențialului natural al subsolului şi prevenirea proceselor geologice periculoase.

 

2)Direcţia strategică: Energie sigură, curată și eficientă;

Rezultate scontate:

a) asigurarea securităţii şi durabilităţii aprovizionării cu energie a consumatorilor;

b) scenarii de diversificare a surselor de energie prin interconectarea la sistemul energetic european, inclusiv dezvoltarea surselor locale de generare;

c) reducerea impactului asupra sistemului energetic şi a consumatorilor la implementarea diferitor scenarii de diversificare a surselor de energie;

d)soluţii tehnice inovative pentru funcţionarea fiabilă a sistemului energetic, conversia şi utilizarea energiei;

e) creşterea cotei de surse de energie regenerabilă în bilanţul energetic al ţării şi eficienţei utilizării acestora;

f) soluţii inovative de dezvoltare şi implementare a reţelelor electrice inteligente;

g) soluţii inovative de reducere a pierderilor de energie în întreg lanţul de producere, transport, distribuţie şi utilizare a energiei;

h) diminuarea nivelului de poluare prin creşterea cotei de energie curată.

 

3)Direcţia strategică: Deșeuri, materiale plastice și poluanți;

Rezultate scontate:

a) sisteme integrate de gestionare a deșeurilor şi substanțelor chimice care să contribuie la reducerea cantității de deșeuri depozitate şi creșterea ratei de reciclare;

b) managementul durabil al substanțelor chimice;

c) analiza circuitului poluanților și contaminanților tehnogeni;

d) sistem integrat multifuncțional de evidență și gestionare a substanțelor / obiectelor / utilajelor periculoase, cu scop de reducere a riscurilor de poluare a mediului și a impactului asupra proceselor vitale;

e) metode pentru minimalizarea deşeurilor și aplicarea principiilor bioeconomiei circulare;

f) programe de protecție a ecosistemelor naturale și de restabilirea ecosistemelor degradate;

g) tehnologii de bioconversie a poluanților.

 

4)Direcţia strategică: Securitatea ecologică;

Rezultate scontate:

a) cartografierea stării actuale a componentelor de mediu în baza sistemelor informaționale geografice;

b) determinarea schimbărilor posibile în componentele de mediu (relief, climă, ape, floră, faună), cauzate de ritmul accelerat de modificare;

c) extinderea suprafeţelor de arii naturale protejate de stat cu elaborarea pașapoartelor ecologice, în scopul conservării naturii şi utilizării raționale a resurselor naturale;

d) determinarea zonelor cu stabilitate și instabilitate ecologică a peisajelor;

e) evaluarea stabilității ecosistemelor urbane în scopul asigurării dezvoltării durabile;

f) zonarea riscurilor naturale (secete, inundații, etc.), în vederea ajustării actelor normative naționale la standardele europene;

g) identificarea zonelor vulnerabile la schimbările climatice cu evidențierea impactului acestora asupra sectorului agricol, forestier, resurselor de apă, potențialului turistic.

 

5)Direcţia strategică: Conservarea biodiversității.

Rezultate scontate:

a) monitorizarea ecologică pe termen lung a biodiversității speciilor de plante, animale, microorganisme și îmbunătățirea substanțială a bazei de cunoștințe despre funcționarea ecosistemelor din Republica Moldova;

b) dezvoltarea capacităților centrelor de resurse genetice vegetale și animale, a colecțiilor de microorganisme tehnologic valoroase, în calitate de patrimoniu natural al țării;

c) crearea unor baze de date interoperabile cu privire la biodiversitate;

d) tehnologii eficiente de conservare și valorificare a biodiversității.

 

Prioritatea IV. PROVOCĂRI SOCIETALE

 

1)Direcţia strategică: Inovaţii sociale, educaționale şi culturale pentru integrare şi adaptare;

Rezultate scontate:

a) suport științific și instrumente inovaționale pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii;

b) evaluarea actului de justiție prin testarea satisfacției beneficiarilor

c) persoane fizice și persoane juridice;

d) creșterea ocupării forței de muncă și prognozarea competențelor pe domenii și profesii în corespundere cu cerințele pieței muncii;

e) scenarii / modele de asigurare a securităţii naţionale și capacităţii de apărare prin analiza ameninţărilor, riscurilor şi vulnerabilităţilor atît la nivel global, regional, cît și local;

f) consolidarea sistemului de securitate națională a Republicii Moldova în baza principiului „reintegrare prin europenizare;

g) suport științifico-tehnologic și informațional pentru Știința deschisă în Republica Moldova;

h) cercetări științifice interdisciplinare a evoluției relațiilor dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană în contextul oportunităților de modernizare politico-juridică și socio-economică a Republicii Moldova;

i) consolidarea mecanismelor de protecție a drepturilor omului și a capacităților de funcționare a instituțiilor puterii de stat în contextul necesităților de modernizare prin dezvoltare și democratizare.

 

2)Direcţia strategică: Migrația, diaspora și schimbările sociodemografice;

Rezultate scontate:

a) monitorizarea continuă și prognozarea dinamicii fenomenelor de natalitate, mortalitate şi migraţiune în relaţie cu dezvoltarea ţării;

b) evaluarea riscurilor pe termen scurt și mediu a schimbărilor demografice în Republica Moldova, cu formularea propunerilor de redresare a situației prin efectuarea studiilor comparative cu state care s-au confruntat cu crize similare;

c) valorificarea potențialului concetățenilor emigranți și promovare a măsurilor necesare asigurării reîntoarcerii acestora în țară, inclusiv care ar stopa exodul de forță de muncă și specialiști calificați;

d) integrarea persoanelor reîntoarse și a străinilor pe piața muncii a țării prin recunoașterea calificărilor și valorificarea competențelor profesionale obținute peste hotare pentru dezvoltarea sustenabilă a pieței muncii în Republica Moldova.

 

3)Direcţia strategică: Patrimoniu material și imaterial;

Rezultate scontate:

a) studii teoretice în domeniul socio-economic, politic, juridic, umanistic, filosofic, enciclopedic, artistic, muzeografic și sportiv, care vor deveni suport temeinic pentru proiectele și cercetările aplicative;

b) valorificarea științifică a patrimoniului cultural material și imaterial (istoric, juridic, lingvistic, literar, arheologic, etnologic, artistic, arhitectural, etc.);

c) dezvoltarea industriilor creative, dezvoltarea climatului de afaceri în sectorul cultural;

d) analiza instrumentelor de protejare şi punere în valoare a patrimoniului cultural naţional;

e) conservarea, restaurarea şi managementul patrimoniului cultural;

f) digitizarea produselor şi bunurilor culturale, dezvoltarea softului unificat;

g) programe pentru facilitarea concordiei interetnice, încurajarea diversităţii incluzive a societăţii din Republica Moldova;

h) valorificarea științifică a patrimoniului cultural (a celui lingvistic, literar, folcloric, etnologic, istoric, arhitectural, artistic, arheologic, juridic, etc.);

i) implementarea platformei electronice pentru enciclopedia națională;

j) suport teoretico-științific și informațional pentru valorificarea patrimoniului arheologic, etnologic, artistic, arhitectural în dezvoltarea și promovarea industriilor creative, dezvoltarea turismului.

 

4)Direcţia strategică: Valorificarea capitalului uman și social.

Rezultate scontate:

a) dezvoltarea unui sistem de protecție social solid și incluziv;

b) consolidarea expertizei științifice în domeniul științelor educației, asistenței sociale, psihologice și psihopedagogice;

c) consolidarea expertizei științifice în domeniul îmbătrînii active a populației;

d) politici de reconciliere a obligațiilor de muncă și a vieții de familie;

e) diminuarea riscurilor de sărăcie (dezvoltarea rezilienței, formarea abilităților psihologice de gestionare a situațiilor de criză, crearea condițiilor psihosociale în asistarea traseului profesional);

f) adaptarea sistemului educațional la noile abordări din societatea contemporană.

  

Prioritatea V. COMPETITIVITATE ECONOMICĂ ȘI TEHNOLOGII INOVATIVE

 

1)Direcţia strategică: Nanotehnologii;

Rezultate scontate:

a) dezvoltarea infrastructurii, instrumentarului, standardelor, capacităților în cercetare, dezvoltare şi inovare la nanoscară;

b) sinteza farmaceutică, procesarea și furnizarea medicamentelor prin nanotehnologii;

c) exploatarea industrială a nanotehnologiilor prin excelență științifică și competiție;

d) noi mode și soluții teoretice racordate la interpretarea teoretică a rezultatelor experimentale, care își vor găsi aplicabilitate în diferite ramuri ale sectorului economic (energetică, tehnologii informaționale și comunicații, construcția de mașini, electronică și robotică, explorări geologice, industria farmaceutică, cosmetologică, alimentară etc.);

e) dezvoltarea convertoarelor de energie alternativă bazate pe straturi dimensionalreduse cu utilizarea tehnologiilor economic accesibile și ecologic atractive pentru microelectronică, medicină și spintronică.

 

2)Direcţia strategică: Tehnologia informației și dezvoltare digitală;

Rezultate scontate:

a) e-infrastructura de date în sfera cercetării, dezvoltării și inovării;

b) utilizarea software-ului deschis şi instrumentelor gratuite on-line pentru crearea, diseminarea şi utilizarea conţinutului digital pentru domeniile prioritare ale cercetării și inovării;

c) mecanisme pentru implementarea aplicaţiilor şi echipamentelor dedicate accesului la servicii electronice;

d) cercetări teoretice și practice cu un larg impact privind problemele de bază, inclusiv indicatorii și instrumentele de monitorizare ale societății și economiei digitale;

e) fundamentarea și modelarea matematică a proceselor tehnologice, ecologice, economice și sociale;

f) asigurarea securității cibernetice, fundamentarea și elaborarea metodelor noi în codificarea informației și criptologie;

g) dezvoltarea tehnologiilor și sistemelor informatice avansate și a soluțiilor inovative orientate spre: domenii sociale, asigurarea securității cibernetice, procesarea datelor de volum mare, prezervarea și valorificarea (prin digitizare) a patrimoniului cultural.

 

3)Direcția strategică: Materiale, tehnologii și produse inovative.

Rezultate scontate:

a) infrastructuri tehnice și de producție, cu racordarea lor la utilitățile publice;

b) materiale noi, inovative cu performanțe remarcabile și dezvoltarea de noi procese tehnologice sustenabile;

c) noi funcționalități pentru produse speciale și de larg consum;

d) materiale cu proprietăți avansate pentru exploatare în condiții speciale;

e) dezvoltarea de materiale, structuri performante, ieftine, pentru utilizare în ramurile economiei;

f) analiza, sistematizarea, generalizarea rezultatelor cercetărilor fundamentale teoretice și propunerea unor noi abordări metodice în domeniul fizicii, chimiei, matematicii și informaticii, geologiei și seismologiei;

g) elaborarea și producerea de dispozitive și instalații electronice și inginerești pentru sistemul de sănătate, agricultură și industrie.

 

2.  Cuantumul total al mijloacelor financiare este 8,000 mii lei:

I. Sănătate – 1413,3 mii lei;

II. Agricultură durabilă, Securitate alimentară și siguranța alimentelor – 1573,3 mii lei;

III. Mediu și schimbări climatice – 1920,0 mii lei;

IV. Provocări societale – 1253,4 mii lei;

V. Competitivitate economică și tehnologii inovative – 1840,0 mii lei.

 

Cuantumul maxim pentru un proiect nu va depăși valoarea de 1.000.000 lei din bugetul de stat.

 

Durata de implementare a proiectului este de 12 luni.

 

Finanțarea de la bugetul de stat solicitată nu va depăși 50% din valoarea totală a proiectului.

 

Cofinanțarea va fi realizată din alte surse decât cele bugetare.

 

 3.  Condițiile de participare la concurs

3.1    Beneficiarii finanțării proiectelor de inovare și transfer tehnologic din bugetul de stat sînt organizațiile din domeniile cercetării și inovării, în conformitate cu art. 95 și 96 din Codul cu privire la știință și inovare al Republicii Moldova nr. 259/2004;

3.2  Proiectele de inovare și transfer tehnologic vor fi implementate în scopul transferului de cunoștințe, rezultatelor cercetării și tehnologiilor noi, de către organizațiile din domeniile cercetării și inovării prevăzute la art. 95 alin. (1) și 96 din Codul cu privire la știință și inovare al Republicii Moldova, independent sau în clustere/parteneriate cu alți subiecți din domeniile cercetării și inovării, inclusiv cu reprezentanții mediului de afaceri, societății civile, organizațiilor internaționale și partenerilor de dezvoltare ai Republicii Moldova în conformitate cu acordurile încheiate;

3.3    Este interzisă depunerea de proiecte în care  unele activități au fost deja finanțate sau sunt în curs de finanțare din alte surse;

3.4    Condiții înaintate față de organizații :

               1) organizația să dispună de dreptul de a desfășura activitate de cercetare și inovare în baza actului de constituire/statutului;

               2) organizația să nu fie declarată conform legii în stare de insolvabilitate sau conturile sale bancare să nu fie blocate, conform unei hotărâri judecătorești irevocabile;

               3) organizația să nu fi încălcat prevederile altui contract de finanțare a proiectelor din domeniile cercetării și inovării încheiat anterior.

 

3.5. Categoriile de cheltuieli eligibile reflectate în bugetul propunerii de proiect de inovare și transfer tehnologic:

Devizul se va întocmi pe toată suma cheltuielilor (din bugetul de stat și cofinanțare), cu indicarea separată a acestora, conform codurilor economice a clasificației bugetare.

 

Din suma totală solicitată din bugetul de stat:

a) remunerarea personalului care face parte din echipa de cercetare (cercetători științifici), cu respectarea limitelor prevăzute de legislația în sectorul bugetar și cadrul normativ aferent – până la 30%, inclusiv impozitele achitate de angajator;

cod economic 211100 Remunerarea muncii angajaţilor conform statelor - include cheltuielile pentru remunerarea angajaţilor instituţiilor publice conform statelor; sau

cod economic 211200 Remunerarea  muncii  temporare - vor fi reflectate cheltuielile pentru salarizarea angajaţilor pentru prestarea unor / unei munci înalt calificate şi/sau de importanţă majoră sau asigurarea unor activităţi specifice în folosul aceluiaşi angajator, în baza contractului individual de muncă pentru o perioadă determinată, conform unor condiţii speciale de remunerare precum şi cheltuieli efectuate în baza salariilor tarifare pe unitate.

cod economic 222930 Servicii de cercetări ştiinţifice contractate – include cheltuielile pentru desfăşurarea lucrărilor experimentale şi ştiinţifice efectuate în bază de contract cu persoanele fizice, care nu ocupă funcţii instituite în structura instituţiilor;

 

notă: cercetătorii științifici indicați în propunerile de proiecte de inovare și transfer tehnologic, vor ține cont să nu depășească norma de muncă 1,5 în toate proiectele finanțate de Agenție cumulativ, în cazul în care propunerea de proiect va fi declarată cîștigătoare;

 

b) procurarea materiei prime, materialelor consumabile, inclusiv reactive, animale, inventar de laborator necesare pentru efectuarea experiențelor în scopul realizării proiectului – până la 30%;

cod economic 335000 Materiale pentru scopuri didactice, ştiinţifice şi alte scopuri - la capitolul dat se reflectă valoarea reactivelor şi substanţelor chimice, sticlelor şi vaselor chimice, metalelor, materialelor electrice şi materialelor radio, turbinelor electronice, accesoriilor foto, hîrtiei pentru editarea programelor didactice, manualelor şi lucrărilor ştiinţifice, animalelor pentru experienţe şi altor materiale pentru scopuri didactice şi lucrări de cercetări ştiinţifice, precum şi metalele  preţioase şi a alte materiale pentru protezare.

c)   servicii conexe proiectului (lucrări experimentale și de producere)- până la 30%;

cod economic 222930 Servicii de cercetări ştiinţifice contractate – include cheltuielile pentru desfăşurarea lucrărilor experimentale şi ştiinţifice efectuate în bază de contract;

cod economic 222990 Servicii neatribuite altor alineate - include cheltuielile pentru desfăşurarea lucrărilor de producere legate de procesul tehnologic în bază de contract.

d)  achiziționarea mijloacelor fixe - echipamentelor tehnologice doar noi (în afara tehnicii de calcul și accesoriilor conexe, software, licențe, telefoane mobile, tablete, etc) - până la 100%.

 

Mijloace fixe – active materiale cu durata utilă de exploatare mai mare de 1 an, deținute în vederea utilizării pentru producerea sau furnizarea de bunuri sau servicii, pentru a fi folosite în scopuri administrative sau pentru a fi închiriate terților.

Mijloacele fixe procurate cu aportul finanțării din bugetul de stat vor rămîne în proprietatea contractorilor, fără drept de înstrăinare.

 

Cod economic 314000 Maşini şi utilaje

La capitolul „Maşini şi utilaje” se reflectă valorile maşinilor şi utilajelor de forţă, maşiniore şi utilajelor de lucru, aparatelor de măsurare, aparatelor şi instalaţiilor de reglare, echipamentului de laborator, tehnicii de calcul, utilajului medical, altor maşini şi utilaje, fiind separate după cum urmează:

1) maşini şi utilaje de forţă - maşini-generatoare care produc energie termică şi electrică, maşini-motoare, care transformă energii de diversă natură (energia apei, a vîntului, termică, electrică etc.) în energie mecanică, adică de mişcare;

2) maşini şi utilaje de lucru - maşini, aparate şi utilaje destinate pentru acţiunea mecanică, termică şi chimică asupra obiectului muncii în procesul creării produsului sau prestării serviciilor cu caracter de producţie şi deplasării obiectului muncii pe parcursul procesului de producţie cu ajutorul motoarelor mecanice, forţei omului şi animalelor;

3) aparate de măsură - dozatoare, ampermetre, barometre, voltmetre, apometre, vacuummetre, indicatoare pentru uleiul de cilindre, voltmetre, altimetre, galvanometre, compasuri, manometre, cronometre, cîntare speciale, dispozitive de măsurat, aparate de casă etc.;

4) aparate şi instalaţii de reglare - aparate de respiraţie cu oxigen, instalaţii de reglare electrice, pneumatice şi hidraulice, panouri de comandă automată, aparatură de centralizare şi blocare, instalaţii liniare de control de dispecer;

5) echipament de laborator - permeametre, aparate pentru determinarea umidităţii, alambicuri, maiuri de laborator, aparate de încercat impermeabilitatea la gaze, aparate de încercat rezistenţa la rupere a mostrelor, microscoape, termostate, stabilizatoare, nişe de ventilaţie etc.;

6) tehnică de calcul - maşini electronice de calcul, de dirijare şi analogice, maşini de calcul numerice şi calculatoare numerice (maşini de calcul cu tastatură şi de sumat etc.);

7) utilaj medical - utilaj medical (scaune dentare, mese de operaţie paturi cu echipare specială etc.), aparatură specială pentru dezinsecţie şi dezinfecţie, echipamente pentru bucătăriile de lactate şi staţiile de lactate, centre de transfuzie etc.;

8) alte maşini şi utilaje - maşini, aparate şi alt utilaj care nu au fost indicate în grupurile enumerate mai sus.

 

Cofinanțarea este considerată eligibilă pentru tipurile de cheltuieli indicate în p.3.5 lit. a)-e),  fără procentaj anumit, în dependență de necesitățile propunerii de proiect.

 

3.6. Categoriile de cheltuieli neeligibile de a fi reflectate în bugetul propunerii de proiect de inovare și transfer tehnologic:

a) cheltuielile pentru menținerea și dezvoltarea infrastructurii publice din domeniile cercetării și inovării utilizate în cadrul proiectului (cheltuieli de regie, locațiune, reparație, servicii de telefonie mobilă, servicii informaționale, pază etc) și cheltuielile de salarizare a personalului administrativ și tehnic;

b) alte cheltuieli decât cele menționate în p.3.5.

 

3.7. Toate articolele de cheltuieli vor fi descifrate şi anexate la devizul de cheltuieli:

a) lista nominală a executorilor, cu indicarea remunerării lunare şi a categoriilor de salariaţi;

b) listele utilajului, materialelor etc., cu indicarea potențialilor furnizori și preţurilor reglementate de aceștea în vigoare la momentul elaborării cererii de finanţare.

 

3.8. Cheltuielile sunt eligibile după semnarea contractului și înregistrarea acestuia de Autoritatea Contractantă.

 

3.9. Toate câmpurile trebuie să fie completate în Formularul propunerii de proiect, la care se vor anexa actele prevăzute în p.4.

 

3.10. La verificarea primară propunerile de proiecte vor fi verificate în vederea îndeplinirii criteriilor de eligibilitate conform p.1, 2, 3 și 4 din anunț. În cazul în care criteriile de eligibilitate nu vor fi întrunite, Agenția este în drept să declare propunerea de proiect neeligibilă. Dacă unele din cheltuieli se declară neeligibile, Agenția este în drept să declare propunerea de proiect neeligibilă sau să solicite excluderea acestor cheltuieli, fără drept de înlocuire a acestora, înainte de a transmite propunerea de proiect spre expertiză.

 

3.11. Volumul mijloacelor financiare se determină de conducătorul proiectului, conducătorul și contabilul (economistul) organizației ce depune propunerea de proiect, care sunt responsabili de corectitudinea calculelor la estimarea costului proiectului.

 

3.12. Planul calendaristic se determină ținând cont de principiu de rambursare a cheltuielilor prevăzute în contract la compartimentul bugetul de stat, după prezentarea acestora de Beneficiar, cu condiția confirmării efectuării cofinanțării. Suma cofinanțării confirmate nu se acceptă de a fi mai mică decât suma solicitată din bugetul de stat în proporție 50/50 cu suma totală indicată la fiecare compartiment (bugetul de stat/cofinanțare) în contract.

 

3.13. Se  va  exclude  orice  tip  de  modificare  sau  de  îmbunătățire  a  propunerii  în  sine  după depunerea  dosarului  la  concurs. Dosarele  (propunerile  de  proiect) care  nu  vor  respecta condițiile concursului vor fi declarate neeligibile.

 

4. Lista actelor din care constă dosarul de proiect

4.1  Formularul-tip a propunerii de proiect;

4.2  Scrisoare de garanție a cofinanțării;

4.3  Declarația de confirmare a eligibilității propunerii de proiect;

4.4  Copia actului de constituire sau statutului organizației aplicante;

4.5  Acord de parteneriat, în cazul clusterelor /parteneriatelor;

4.6  Copia brevetului (opțional).

   

5. Modalitatea de prezentare a dosarului de proiect și termen limită:

Formularul-tip a propunerii de proiect se completează și se expediază online pe pagina oficială ancd.gov.md , rubrica ”Înregistrează propunerea”,  (pentru suport tehnic apelați:    022 23-24-11). Documentele suplimentare, numite anexe, se descarcă, se completează electronic, se semnează, li se aplică ștampila și se încarcă împreună cu formularul propunerii de proiect în sistem online. Modelele documentelor suplimentare obligatorii și ghidul de aplicare vor fi descărcate din punctul 9 din anunț.

  

După care formularul se imprimă, semnează de conducătorul organizației, contabilul șef și directorul de proiect, se aplică ștampilele și împreună cu documentele suplimentare se prezintă în original într-un singur exemplar la sediul Agenției Naționale pentru Cercetare și Dezvoltare, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 180, et. 11 biroul 1100, tel. 022 – 270 – 445.

 

6. Termenul  de depunere a propunerilor de proiect

Termenul-limită de depunere a propunerilor de proiecte este 30.09.2020.

 

Propunerile de proiecte depuse după termenul limită stabilit nu se examinează de către Agenție.

 

Agenția va acorda asistență și consultanță privind exigențele tehnice de completare a formularelor-tip și va răspunde la orice solicitare de clarificări în cel mult 3 zile lucrătoare de la data depunerii solicitării de către participant, însă nu mai tîrziu decît cu 5 zile lucrătoare înainte de data-limită pentru depunerea propunerilor de proiect. În procesul de acordare a asistenței și consultanței, Agenția nu se va implica în elemente de conținut de natură să afecteze corectitudinea concursului.

 

7.   Criteriile de expertiză a propunerilor de proiect sunt:

7.1    Relevanța tehnico-științifică și excelența;

7.2    Impactul socio-economic  potențial  al  proiectului  corelat  cu  rezultatele  scontate și rentabilitatea;

7.3    Programul de realizare a activităților în cadrul proiectului, termenele și costurile solicitate;

7.4    Componența echipei de cercetare.

 

În cazul în care mai multe propuneri de proiecte în concurs din cadrul aceleiași priorități strategice   au acumulat un număr egal de puncte, Consiliul Agenției va acorda prioritate propunerilor conform următoarelor criterii:

a)   Numărul mai mare de tineri cu vîrsta pînă la 35 de ani în echipă (cel puțin de 20%);

b)  Impactul științific semnificativ al cercetărilor la nivel internațional;

c)  Facilitarea realizării coeziunii dintre sectorul public și privat, dintre universități și institute de cercetare;

d)  Numărul de conexiuni dintre domenii de cercetare și inovare.

 

Expertiza propunerilor de proiecte se realizează prin: expertiza individuală și ierarhizarea rezultatelor de către Consiliul Agenției. În procesul de expertiză individuală fiecare expert acordă punctajul corespunzător pe fiecare criteriu detaliat de expertiză conform fișei de evaluare, consemnînd și un comentariu pentru punctajul acordat. Expertiza individuală se organizează astfel încît experții să nu cunoască modul de evaluare și punctajul acordat de fiecare dintre ei la aceiași propunere de proiect.

 

În procesul ierarhizării rezultatelor se completează fișa de evaluare de către Consiliul Agenției, punctajul final fiind stabilit prin sumarea punctelor acordate de către experți pentru fiecare criteriu de expertiză. Fișa de evaluare după ierarhizare se semnează de toți experții care au efectuat evaluarea.

 

Rezultatele expertizei propunerilor de proiecte se ierarhizează în ordine descrescătoarea valorii punctajului obținut și se fac publice pe pagina web oficială ancd.gov.md.

 

Conducătorul de proiect poate contesta rezultatele concursului în termen de 3 zile lucrătoare de la data publicării rezultatelor acestuia. Termenul examinării contestațiilor este de 10 zile lucrătoare. Rezultatele contestării sînt definitive, dar pot fi contestate în ordinea contenciosului administrativ. Decizia comisiei de contestare se publică pe pagina web oficială a Agenției.

 

Lista finală a proiectelor selectate pentru finanțare, cu indicarea organizațiilor din domeniile cercetării și inovării, a punctajului proiectelor evaluate și a bugetelor alocate, se publică pe pagina web oficială a Agenției.

 

8. Calendarul concursului

Activitatea

Termen

Publicarea anunțului

01.07.2020

Recepționarea dosarelor

30.09.2020

Anunțarea rezultatelor verificării primare

16.10.2020

Expertizarea propunerilor de proiecte și publicarea rezultatelor expertizei

27.11.2020

Contestarea rezultatelor expertizei

02.12.2020

Validarea proiectelor pentru finanțare și aprobarea finanțării

31.12.2020

 

9. Documentele instructive (partea tehnică și partea financiară).

9.1 Modelul formularului–tip;

9.2 Modelul scrisorii de garanție a cofinanțării;

9.3 Modelul declarației de confirmare a eligibilității propunerii de proiect;

9.4 Modelul acordului de parteneriat;

9.5 Fișa de evaluare;

9.6 Ghidul de utilizare a platformei on-line de depunere a dosarelor;

9.7 HG 381/2019cu privire la Programul Național în domeniile cercetării și inovării pentru anii 2020-2023;

9.8 HG 382/2019 cu privire la Metodologia de finanțare a proiectelor din domeniile cercetării și inovării.

 

10. Date de contact:

Adresa e-mail: info@ancd.gov.md.

Adresa: bd. Ștefan cel Mare și Sfant 180, et. 11, of.1100,  tel: 022 – 270 – 445.