Actualizat la: 24.04.2020

Zile de informare H2020

Published on: Mar, 03/12/2019 - 14:42

În perioada 11-15 martie 2019, Agenţia Naţională pentru Cercetare şi Dezvoltare (ANCD), în parteneriat cu Academia de Studii Economice a Moldovei (ASEM), a organizat  Ateliere de lucru „INFO WEEK – H2020/2019” (vezi PROGRAMUL).  Reprezentanții mediului științific de cercetare și didactic din Republica Moldova, au beneficiat de informații utile despre oportunitățile Programului UE ,,Orizont 2020,,,  precum și s-au inspirat din practicile de succes ale Universităţilor din Marea Britanie și Olanda în acest Program.  

 

"Info Week – H2020/2019" este un eveniment, în a V-a ediție,  care are ca scop popularizarea Programul Cadru de cercetare-inovare al Uniunii Europene – Orizont 2020, cât și prezentarea apelurilor deschise. La eveniment au participat  reprezentanți ai Rețelei Punctelor Naționale de Contact care au prezentat oportunitățile acestui program, exemple şi modele de aplicare, cât și exemple de istorii de succes. Îndrumăm mediul ştiinţifico-academic și didactic să consolideze echipe de cercetare pentru participarea în comun la apelurile deschise din cadrul Programului Orizont 2020 și să abordeze provocările din domeniul de Cercetare-Dezvoltare-Inovare.

 

Pentru mai multe detalii cu privire la oportunitățile Orizont2020, puteți beneficia de consultații individuale vedeți link