Rezultatele examinării eligibilității pentru Concursul proiectelor bilaterale moldo-turce desfășurat în anul 2021

Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare informează că în cadrul concursului proiectelor bilaterale moldo-turce desfășurat în anul 2021 au fost depuse 14 propuneri de proiecte. În urma examinării eligibilității, 14 propuneri sunt eligibile, după cum urmează:

ANUNȚ: Raportarea finală a ofertelor de soluții de cercetare-inovare privind combaterea și atenuarea impactului pandemiei COVID-19

Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare solicită prezentarea Raportului științific final privind implementarea ofertei de soluții și prezentarea Raportului financiar final privind cheltuielile efectuate conform contractului de finanțare.

 

Raportul științific final (conform modelului), însoțit de decizia Consiliului științific/ Senatului organizației beneficiare câștigătoare, se prezintă la ANCD pe suport de hârtie (2 exemplare) și în versiune electronică (identică celei pe hârtie).

Programul Uniunii Europene „Orizont Europa”

Programul „Orizont Europa” vine în ajutorul cercetătorilor și inovatorilor prin susținerea excelenței în domeniul științific și prin acordarea resurselor deosebit de importante oamenilor de știință. Programul sprijină inovațiile revoluționare și contribuie la crearea noilor servicii și piețe.

În calitate de succesor al programului “Orizont 2020”, “Orizont Europa” este cel mai ambițios program pentru cercetare și inovare din Europa, fiind alocate circa 95,5 miliarde de euro pentru perioada 2021-2027.

 

„Ofertă de soluții privind promovarea conceptului de Știință deschisă și dezvoltarea tehnologiilor digitale în domeniile cercetării și inovării”

1. Date generale: 

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare invită organizațiile de drept public din domeniile cercetării și inovării să consolideze eforturile sale pentru înscrierea expresiilor de interes pentru „Oferta de soluții privind promovarea conceptului de Știință deschisă și dezvoltarea tehnologiilor digitale în domeniile cercetării și inovării”.

Knowledge Hub Webinar: Evaluarea integrată a contaminanților chimici

JPI Oceans Knowledge Hub (KHUB) Vă invită la webinarul care este organizat cu scopul de a prezenta recomandările sale cu privire la modul de îmbunătățire a bazei metodologice pentru evaluarea stării chimice marine.

 

Data: 25.06.2021

 

Ora: 15:00 – 17:00 (ora Chișinăului)

 

Agenda AICI

 

Înregistrare AICI

Dezbatere publică: Ofertă de soluții din domeniile cercetării și inovării pentru o Știință Deschisă

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare invită organizațiile de drept public din domeniile cercetării și inovării să consolideze eforturile sale pentru înscrierea expresiilor de interes. În acest sens, se anunță dezbatere publică pentru Ofertă de soluții în domeniile cercetării și inovării pentru o Știință Deschisă.

Anunț pentru organizațiile cu autonomie financiară din domeniul cercetării și inovare cu privire la actul de primire-predare a lucrărilor de cercetare științifică

În vederea valorificării surselor de finanțare din bugetul de stat pentru executarea proiectelor de cercetare pentru semestrul II, 2021:

 

  • Program de Stat (2020-2023);
  • Programe de postdoctorat;
  • Proiecte bilaterale și multilaterale;
  • Proiecte de inovare și transfer tehnologic.

 

ANUNȚ: Raport financiar intermediar privind implimentarea proiectului din cadrul concursului ”Program de stat” (2020-2023)

Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare solicită prezentarea raportului financiar intermediar, privind implimentarea proiectului din cadrul Programului de stat (2020-2023), conform contractului de finanțare.

 

Raportul financiar intermediar (semestru I, 2021) va fi completat cu setul de documente justificative, în corespundere cu devizul de cheltuieli aprobat, ținând cont de informațiile suplimentare atașate. Nu vor fi aprobate rapoartele incomplete, fără anexarea setului de documente justificative.

 

Zile de informare Orizont Europa

Comisia Europeană lansează prima ediție a zilelor de informare Orizont Europa, care vor avea loc online în perioada 28 iunie - 9 iulie 2021.

 

Zilele de informare Orizont Europa vor fi deschise pentru participare fără înregistrare prealabilă.

 

28 iunie - Infrastructuri

20-30 iunie - Dezvoltarea digitală, industria și spațiul (cluster 4)

30 iunie - Securitate civilă pentru societate (grupul 3)

1 iulie - Cultură, creativitate și societate favorabilă incluziunii (grupul 2)

1 iulie - Acțiunile Marie Skłodowska-Curie

Support to EU- Moldova Research and Innovation Cooperation: Proposal Writing Camp

Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare în comun cu Comisia Europeană invită cercetătorii din sectorul public și privat să participe la o tabără cu privire la scrierea propunerilor de proiect pentru Programul-cadru “Orizont Europa”.

 

Evenimentul va avea loc în format online:

 

-          22 iunie 2021 (12.00 - 17.00);

ANUNȚ: Pachetul de informații pentru Concursul proiectelor bilaterale moldo-belaruse (2022-2023)

Pachetul de informații pentru Concursul proiectelor bilaterale moldo-belaruse (2022-2023)

 

1. Date generale: 

Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare a Republicii Moldova și Comitetul de Stat pentru Știință și Tehnologie al Republicii Belarus lansează Concursul comun de proiecte bilaterale din domeniile cercetării și inovării.

 

Rezultatele expertizei propunerilor de proiecte din concursul "Proiecte de inovare și transfer tehnologic" pentru anul 2021

Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare anunță rezultatele expertizei propunerilor de proiecte din concursul "Proiecte de inovare și transfer tehnologic" pentru anul 2021. Acestea pot fi accesate AICI.