Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare (ANCD) a demarat campania de informare pentru participarea la concursurile de proiecte din domeniile cercetării și inovării în țara noastră.
Echipa de mentorat a ANCD a participat la prima sesiune de informare, care s-a desfășurat la Universitatea de Stat din Moldova, fiind găzduită de Biblioteca Științifică „Andrei Lupan”.
Evenimentul s-a bucurat de o masivă și exemplară participare, reprezentată de cercetătorii din cadrul USM, dar și de persoane interesate.
Cu un cuvânt de deschidere la evenimentul de inaugurare a primei sesiuni de informare a fost prezentă dr. hab. Aurelia Hanganu, Director General al ANCD. Directorul Hanganu a informat asupra celor cinci apeluri de concursuri, lansate recent, planificate în Planul Național de Cercetare și Dezvoltare, aprobat în luna ianuarie 2024. Acestea fac parte din strategia și asumările pe care și le-a luat Ministerul Educației și Cercetării, iar ANCD vine cu partea de implementare, respectiv, cu partea de suport. „Am început sesiunea de informare cu Universitatea de Stat din Moldova, considerând că aici este concentrată cea mai mare capacitate de cercetare”, a remarcat Aurelia Hanganu. În context, Directorul Aurelia Hanganu a subliniat că în cadrul campaniei de informare echipa ANCD va încerca să răspundă la întrebările potențialilor participanți la concurs, care vor dori să detalieze sau să specifice anumite aspecte de participare la concurs, având certitudinea că atare format va fi benefic pentru toți doritorii de a înainta propuneri de proiecte, în sensul în care se vor releva aspecte mai puțin cunoscute sau înțelese. Totodată, Directorul ANCD a menționat și noutățile concursurilor, fiind vorba de două concursuri noi - proiecte vouchere inovaționale și proiecte excelență în cercetare. O altă noutate este că tot procesul de depunere va avea loc online. Directorul a dorit succes cercetărilor, exprimând speranța într-o participare cât mai largă la concursurile anunțate.
Șeful Direcției proiecte inovaționale, Vadim Iațchevici a prezentat informații despre apelurile pentru trei concursuri și anume: concursul proiectelor de inovare, concursul proiectelor de transfer tehnologic și concursul proiecte vouchere inovaționale. Vadim Iațchevici a relatat despre condițiile fiecărui concurs, conform anunțurilor publicate, instrumentele de finanțare a proiectelor de inovare și transfer tehnologic, etapele de obținere a finanțării și implementare a proiectelor din domeniile cercetării și inovării, specificul fiecărui concurs. Totodată, Vadim Iațchevici a informat cercetătorii unde pot găsi informații detaliate, formularele de aplicare, termenul de realizare, suportul pe care îl poate oferi echipa, la necesitate. Șeful Direcției și-a încheiat prezentarea, oferind două exemple de proiecte realizate – unul de transfer tehnologic și unul de inovare. Proiectul de transfer tehnologic „Crearea platformei eAlert pentru monitorizarea mediului în regim de timp real și avertizarea instantanee a populației din Chișinău în cazul hazardurilor naturale și antropogene periculoase”, a fost realizat de USM, conducătorul proiectului: dr. Veaceslav Spâncean, în parteneriat cu întreprinderile Pride System SRL, o întreprindere din domeniul IT. Cel de-al doilea proiect de inovare este elaborat de Gora Technology Group SRL „Producerea serelor tip bloc pentru cultivarea fructelor și legumelor, în pantă și teren drept, cu automatizări și sisteme inovative”, conducător de proiect: dr. Ciobanu Radu. Proiectul a fost realizat în baza respectivei companii, care prevede o seră inovativă, de altfel, un produs nou pe piață și este pusă la dispoziția agricultorilor, având deja clienți.
La rândul său, Șeful Direcției proiecte de cercetare, Natalia Bragarenco, a prezentat apelurile pentru proiectele de „Stimularea excelenței în cercetare” și „Tineri cercetători”. Dna Bragarenco a oferit detalii ce vizează condițiile de participare, criteriile de eligibilitate, durata de implementare și bugetul alocat, procesul de depunere a propunerii de proiect, dar și aspecte legate de criteriile de evaluare a propunerilor de proiecte. De asemenea, șeful Direcției a prezentat exemple de proiecte de succes din trecut, evidențiind impactul lor asupra societății și a domeniului respectiv.
Precizăm că sesiunile de informare pentru participare la concursuri sunt organizate în conformitate cu prioritățile strategice și se desfășoară în perioada 13-21 martie 2024. Acestea sunt deschise pentru toți cercetătorii din varia domenii, antreprenorilor și altor persoane interesate de dezvoltarea proiectelor de cercetare și inovare.
La 14 martie, echipa ANCD se va deplasa la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.
Graficul sesiunilor de informare îl puteți accesa aici:
Prezentarea apelurilor pentru proiecte de inovare, de transfer tehnologic și vouchere inovaționale, Vadim Iațchevici, șef Direcție (link)
Prezentarea apelurilor pentru proiectele de „Stimularea excelenței în cercetare” și „Tineri cercetători”, Natalia Bragarenco, șef Direcție (link)
Evenimentul a fost transmis online de către Institutul de Dezvoltare a Societății Informaționale (IDSI) https://idsi.md/tv