Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare (ANCD) invită instituțiile de cercetare, universitățile, organizațiile și întreprinderile din Republica Moldova, interesate de dezvoltarea parteneriatelor internaționale în domeniul cercetării și inovării, să participe la evenimentul de matchmaking Collaborative Partner Matchmaking Event, Online la 25 Martie 2026.

Evenimentul este organizat în contextul lansării LUKE Joint Call, un apel comun care urmărește consolidarea colaborării în cercetare și inovare între Ucraina și alte 10 țări participante: Republica Moldova, Austria, Cehia, Estonia, Finlanda, Germania, Letonia, Polonia, România și Turcia. 

Sesiunea de matchmaking oferă participanților oportunitatea de a identifica parteneri internaționali pentru pregătirea unor propuneri de proiect în cadrul apelului, facilitând stabilirea de contacte directe între organizațiile interesate.

Criterii de eligibilitate:

LUKE Joint Call este deschis entităților juridice, inclusiv instituții, organizații și întreprinderi, înregistrate în una dintre următoarele țări: Austria, Cehia, Estonia, Finlanda, Germania, Letonia, Republica Moldova, Polonia, România, Turcia și Ucraina.

Solicitanții interesați să participe la evenimentul de matchmaking aflați în căutarea unor potențiali parteneri, sunt invitați să se înregistreze accesând acest link.

Detalii suplimentare privind agenda evenimentului și linkul de conectare vor fi transmise ulterior participanților confirmați. Având în vedere numărul limitat de locuri, participarea la sesiunea de matchmaking va fi confirmată în urma înregistrării.

Pentru a sprijini procesul de identificare a partenerilor, platforma EU.FFICIENT funcționează ca un hub dedicat pentru comunicare. Persoanele interesate se pot înregistra pe platformă la adresa: https://community.eufficient.eu/. Ulterior, participanții trebuie să selecteze grupul „CEF LUKE Europe-Ukraine R&I” și să publice informații privind interesele de colaborare (nume, organizație, țară, țara vizată pentru parteneriat, tema LUKE de interes și alte detalii relevante), pentru a facilita conectarea directă cu potențiali parteneri.

LUKE Joint Call are ca obiectiv dezvoltarea de parteneriate în domeniul cercetării și inovării, cu Ucraina ca partener central. Apelul este implementat în comun de 13 organizații finanțatoare implicate activ în proiectul LUKE din cadrul programului Horizon Europe, asigurând participarea a 11 țări. Proiectul LUKE urmărește consolidarea resurselor și sprijinirea integrării Ucrainei în Spațiul European de Cercetare.

Apelul vizează patru domenii prioritare pentru consolidarea capacităților Ucrainei:

  • Energie: energie sustenabilă și regenerabilă, precum și securitate energetică

  • Securitate cibernetică: reziliența cibernetică a infrastructurilor critice și sisteme adaptive de securitate cibernetică

  • Cercetare medicală și în domeniul sănătății: telemedicină și cercetare biomedicală

    • Subtema 3.1: adoptarea telemedicinei pentru soluții de asistență medicală la distanță

    • Subtema 3.2: cercetare inovatoare privind căile de semnalizare celulară pentru aplicații biomedicale

  • Științe sociale și umaniste: reconciliere socială, dezvoltare socială durabilă și refacerea capitalului uman.

Mai multe informații despre LUKE Joint Call pot fi consultate accesând acest link.

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Finanțat de Uniunea Europeană. Opiniile și punctele de vedere exprimate aparțin exclusiv autorilor și nu reflectă neapărat poziția Uniunii Europene sau a European Research Executive Agency (REA). Nici Uniunea Europeană, nici autoritatea finanțatoare nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.