La 14 noiembrie 2025, în Sala Polivalentă a Institutului Muncii din Chișinău, a avut loc prima ediție a Forumului Național „AgroCunoștințe – Fermierii și Inovația în Parteneriat”, organizat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și Centrul de Consiliere Agricolă și Rurală, cu sprijinul partenerilor din cercetare și dezvoltare.
Evenimentul a reunit circa 300 de fermieri, cercetători, consultanți și reprezentanți ai organizațiilor profesionale, având drept obiectiv apropierea științei de câmp și transformarea rezultatelor cercetării în soluții practice pentru fermele din Republica Moldova.
În cadrul forumului, reprezentanții Agenției Naționale pentru Cercetare și Dezvoltare (ANCD) au participat la sesiunile tematice și au prezentat informații despre concursul proiectelor de transfer tehnologic aflat în desfășurare, evidențiind oportunitățile de finanțare pentru inițiative inovatoare în sectorul agricol și rolul colaborării dintre fermieri, mediul academic și industrie în creșterea competitivității agriculturii moldovenești.