Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare informează despre lansarea anunțului preliminar al apelului transnațional comun „Sustainable Water Management”, organizat în cadrul Parteneriatului European Water4All. Acest apel, la care participă organizații finanțatoare din 30 de țări din Europa și din afara ei, va sprijini proiecte de cercetare și inovare dedicate creșterii securității apei pe termen lung.
Contextul general al tematicilor apelului este descris în Tema III din Agenda Strategică de Cercetare și Inovare (SRIA) Water4All – „Integrated water management”.
Apelul va fi deschis oficial pe 8 septembrie 2026, iar temele propuse vizează provocări esențiale pentru gestionarea durabilă a resurselor de apă: management integrat al resurselor, gestionarea bazinelor hidrografice, apa subterană, reziliența sistemelor de apă, precum și soluții inovatoare bazate pe monitorizare integrată și utilizarea datelor.
Propunerile de proiecte sunt invitate să abordeze cel puțin unul dintre următoarele subiecte:
Monitorizare și evaluare integrată pentru managementul durabil al apei
Abordări bazate pe natură pentru reziliența sistemelor hidrologice și hidrogeologice
Infrastructuri inteligente și adaptabile pentru gestionarea apei
Sisteme reziliente prin schimbare sistemică și guvernanță incluzivă
Rezultatele proiectelor selectate vor contribui la implementarea politicilor europene și internaționale, inclusiv European Green Deal, Zero Pollution Action Plan, Directiva Cadru Apă, precum și la atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.
Pentru comunitatea internațională de cercetători va fi organizat un webinar informativ pe 17 septembrie 2026 (14:00–16:00 CEST), în limba engleză. De asemenea, este disponibil un instrument de căutare parteneri pentru cei interesați să își găsească colaboratori.
Calendarul orientativ al apelului:
Deschiderea apelului: 8 septembrie 2026
Termen limită pentru pre-propuneri: 10 noiembrie 2026
Termen limită pentru propuneri complete: 6 aprilie 2027
Selecția proiectelor finanțate: septembrie 2027
Lansarea proiectelor: sfârșitul anului 2027 / începutul anului 2028
Pentru comunitatea internațională de cercetători va fi organizat un webinar informativ în limba engleză, pe 17 septembrie 2026 (14:00–16:00 CEST), dedicat prezentării apelului și răspunsurilor la întrebările participanților.
Pentru a vă înregistra la webinarul informativ, accesați linkul.
De asemenea, pentru cei care caută parteneri sau proiecte, este disponibil un instrument de căutare parteneri la următorul link.
Anunțul apelului cu detaliile finale va fi publicat în luna septembrie 2026. Pentru mai multe informații despre subiectele apelului, criteriile de eligibilitate și calendarul provizoriu, vă invităm să vizitați pagina web dedicată apelului.
Organizațiile de drept public din domeniile cercetării și inovării din Republica Moldova care vor câștiga proiecte în urma concursului vor fi finanțate din bugetul de stat al Republicii Moldova. Pentru acest concurs este planificată suma de 100.000 Euro.
Vă încurajăm să împărtășiți această informație în cadrul instituțiilor dumneavoastră și cercetătorilor din domeniile conexe!
Persoana de contact:
VIadisIav Branițchi
E-mail: Vladislav.branitchi@ancd.gov.md ; international@ancd.gov.md