Evaluarea propunerii de proiect a fost tema abordată din 10 aprilie în cadrul cursului de instruire „Managementul proiectelor din perspectiva Orizont Europa”, organizat de Oficiul Național Orizont Europa, cu participarea reprezentanților USM și USMF.
Elena Railean, coordonatorul tematic al pilonului I „Excelență în cercetare” al Oficiului Național Orizont Europa, le-a comunicat beneficiarilor de curs despre importanța evaluării propunerii de proiect, care prezintă un punct de cotitură în ciclul de viață al proiectului, la sfârșitul fazei de evaluare participanții la apel aflând despre posibilitatea de a obține finanțarea.
Audienții au fost informați despre specificul implementării proiectelor în cadrul unui consorțiu de cercetători, apelurile într-o singură etapă și în două etape, evaluarea proiectelor în baza criteriilor prestabilite.
De asemenea, potențialii participanți la Programul Orizont Europa au aflat despre inovațiile în procesul de evaluare: dreptul de a reacționa, răspunsul solicitantului fiind luat în considerare în timpul consensului, precum și evaluarea oarbă, care prevede anonimizarea identității organizațiilor implicate în propunerea de proiect.
În activitatea practică, audienții, repartizați în grupuri de lucru, au venit cu propuneri de proiecte care au fost analizate și asupra cărora s-au expus, conform fișei proiectului, în rol de experți-evaluatori, observând desfășurarea procesului și formele de evaluare aplicate.
La sfârșitul cursului „Managementul proiectelor din perspectiva Orizont Europa”, beneficiarii vor susține un test de evaluare a competențelor și vor obține un certificat de participare din partea Oficiului Național Orizont Europa, dezvoltând cel puțin 10 propuneri de proiecte competitive pentru Programul Orizont Europa.