Reprezentanții Oficiului Național Orizont Europa a susținut, la 20 mai 2026, la Universitatea de Stat din Moldova, o sesiune de instruire pentru tinerii cercetători care doresc să acceseze fonduri europene pentru a-și dezvolta cariere științifice. Evenimentul a reunit 59 doctoranzi și cercetători postdoctorali interesați de granturi de cercetare în Europa și de redactarea de propuneri competitive în cadrul programului Orizont Europa.

Sesiunea a fost moderată de Irina Nicorici, Coordonator Pilonul 1 la Oficiul Național Orizont Europa, și Nicu Vrabie, Coordonator Pilonul 2 și NCP pentru Infrastructuri de Cercetare. Printr-o incursiune practică, formatorii au ghidat participanții în lumea finanțărilor europene, punând accent pe instrumentele individuale de finanțare, în special, bursele postdoctorale Marie Skłodowska-Curie (MSCA Postdoctoral Fellowships).

Pe parcursul instruirii, tineri cercetători din diverse școli doctorale și postdoctorale de la USM au explorat subiecte, precum:

-structura programului Orizont Europa, pilonii săi și tipurile de acțiuni disponibile; 

-oportunitățile de finanțare și rata de succes a Republicii Moldova în cadrul programelor europene; 

-etapele construirii unui consorțiu competitiv, identificarea partenerilor și evitarea greșelilor frecvente; 

-utilizarea platformei EU Funding & Tenders Portal pentru identificarea apelurilor relevante; 

-elementele esențiale ale unei aplicații de succes, inclusiv criteriile de eligibilitate, alegerea instituției gazdă și a coordonatorului științific; 

-structura unei propuneri de proiect, cu accent pe secțiunile: Excelență, Impact și Implementare, precum și pe aspectele administrative și bugetare.

 

Linkuri utile

Apeluri deschise:

 

Informații detaliate despre Orizont Europa și competiția MSCA:

 

Instrumente pentru căutarea instituțiilor partenere:

 

Baze de date cu proiecte câștigătoare:

 

Evenimentul a fost organizat de Oficiul Național Orizont Europa din cadrul Agenției Naționale pentru Cercetare și Dezvoltare (ANCD), în cadrul proiectului „Moldovan Horizon Europe Office – Empowering Research, Expanding Horizons” (M-HERO), finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Orizont Europa (Grant Agreement nr. 101251233). Opiniile și punctele de vedere exprimate aparțin exclusiv autorilor și nu reflectă neapărat poziția Uniunii Europene sau a Comisiei Europene.