În zilele de 20, 22 și 24 martie 2023, Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare a avut onorata ocazie de a se manifesta în calitate de gazdă pentru desfășurarea unui exercițiu de maximă importanță pentru comunitatea științifică și a mediul inovatorilor din țară, la capitolul sporirii aptitudinilor de accedere în proiectele consorțiilor transnaționale, lansate și susținute de Programul-cadru al Comisiei Europene pentru cercetare și inovare, Orizont Europa (HEU). Acțiunea a fost definită ca Campanie de scriere a propunerilor de proiecte pentru Moldova și Consultații din partea experților. Formatorii, reprezentanții ai entității Global Service Facility din cadrul Comisiei Europene, dl George Bonas și dna Inna Petrenko, dispunând de vastă cunoștințe și experiență, acumulate pe parcursul a mai multor ani de activitate, orientată întru oferirea suportului la pregătirea propunerilor de proiecte de acest gen, au venit în fața participanților la sesiunea de antrenare cu un program bine axat pe lista subiectelor-cheie ale tematicii.
Programul ședințelor a avut ca început întrunirea Punctelor Naționale de Contact (NCP HEU), ce activează în cadrul rețelei dedicate, menținută de ANCD, pe agenda discuției având aspecte legate de activitatea desfășurată. Într-un format interactiv, experții GSF și personalul NCP ANCD au făcut schimb de informații, prin evocarea contextului progreselor la calitatea serviciilor oferite părților interesate în scrierea propunerilor de proiecte, sprijinul pentru cercetători și inovatori de a-și ridica gradul de percepere a manierei de cooperare științifică la scară Europeană, cultivarea aptitudinilor de management al informației destinate implementării activităților proiectelor etc.
Participanții la instruirea propriu-zisă au beneficiat de oportunitatea de a obține sau a-și îmbogăți cunoștințele pe setul subiectelor sale de interes, cum ar fi: identificarea liniilor relevante de finanțare și arii de tematici; căutarea informațiilor pe portalul Programului HEU; aspecte de evaluare a propunerilor de proiecte; înțelegerea corectă a condițiilor apelului; părțile principale ale propunerii; viziuni privind implementarea; elaborarea Planului de lucru; componentele de excelență și actualitate ale proiectului depus; activitatea partenerilor în consorții; formarea bugetului pentru pachetele de lucru; partea de impact a proiectului și multe altele, fără de care exercitarea rolului de partener la Programul HEU este de neimaginat.
A treia componentă a aflării experților Europeni la ANCD a inclus consultațiile personale planificate la momentul de înregistrare, unde cercetătorul sau inovatorul, a profitat de oportunitatea de a discuta la direct cu expertul subiectele față de care manifestă interes, vizând activitatea în programul HEU.
La ședința experților cu NCP au participat circa 20 de persoane implicate în rețeaua de la ANCD. La sesiunea Campania de scriere a proiectelor au participat 39 de persoane, reprezentând: corpul didactic al instituțiilor superioare de învățământ; domeniile de cercetare și inovare; autorități publice centrale; instituții publice specializate; mediul de afaceri.
Abordarea organizării evenimentului a fost una participativă și de implicare a celor prezenți în procesul de învățare, utilizând cristalizarea materialului teoretic predat prin intermediul procedeelor, care solicitau generarea de soluții în cadrul exercițiilor practice.
Trebuie de menționat, că o asemenea acțiune de beneficiu din partea Comisiei Europene pentru reprezentanții mediului de cercetare și inovare din țară este oferit a doua oară în cadrul ANCD, prima campanie de acest gen având loc în luna decembrie 2019, contribuții pentru care suntem mult recunoscători, exprimând profundă gratitudine.