Reprezentanții Agenției Naționale pentru Cercetare și Dezvoltare (ANCD) au organizat o sesiune de informare și instruire dedicată concursurilor de proiecte „Tineri Cercetători”, „Stimularea excelenței cercetărilor științifice” și pentru perioada 2027–2028 și oportunităților oferite de Programul-cadru al Uniunii Europene pentru cercetare și inovare, Orizont Europa. Evenimentul s-a desfășurat la, 17 iunie 2026, fiind găzduită de Academia de Studii Economice.
Sesiunea a reunit, cercetători, cadre didactice, doctoranzi, tineri cercetători și reprezentanți ai structurilor instituționale de cercetare, interesați de oportunitățile de finanțare disponibile la nivel național și european.
Natalia Bragarenco, șefă a Direcției proiecte de cercetare din cadrul ANCD, a prezentat principalele aspecte referitoare la concursurile de proiecte „Tineri Cercetători” și „Stimularea excelenței cercetărilor științifice” pentru perioada 2027–2028. Participanții au fost informați despre procedura de depunere a proiectelor, criteriile și regulile de eligibilitate, condițiile de participare, structura bugetului, categoriile de cheltuieli eligibile, precum și rezultatele așteptate în cadrul acestor competiții naționale. Participanții au avut posibilitatea de a adresa întrebări și a clarifica aspecte practice privind pregătirea și depunerea propunerilor de proiecte.
La rândul său, Nicu Vrabie, Coordonator tematic pentru Pilonul II și Punct Național de Contact pentru Infrastructuri de Cercetare în cadrul Oficiului Național Orizont Europa, a prezentat oportunitățile disponibile prin Programul Orizont Europa. Prezentarea a inclus o trecere în revistă a structurii programului, a principalilor săi piloni și a instrumentelor de finanțare. De asemenea, au fost prezentate apelurile relevante aflate în derulare sau care urmează să fie lansate în perioada următoare, precum și serviciile de suport oferite de Punctele Naționale de Contact.
Evenimentul a inclus discuții interactive și o sesiune de întrebări și răspunsuri, în cadrul căreia participanții au abordat subiecte legate de accesarea finanțărilor naționale și europene, dezvoltarea parteneriatelor internaționale și creșterea participării instituțiilor din Republica Moldova în proiectele Programului Orizont Europa.
Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Moldovan Horizon Europe Office – Empowering Research, Expanding Horizons” (M-HERO), finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Orizont Europa (GA nr. 101251233).