La 25 august 2026, începând cu ora 10:00, Oficiul Național „Orizont Europa” din cadrul Agenției Naționale pentru Cercetare și Dezvoltare, în colaborare cu Comisia Europeană, organizează o zi de informare dedicată apelului 2027 al acțiunii Marie Skłodowska-Curie Staff Exchanges (MSCA SE) pentru cercetători și organizații active în domeniile științei, cercetării și inovării.
Evenimentul va avea loc în format fizic, la sediul Agenției Naționale pentru Cercetare și Dezvoltare, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 180, etajul 11, sala 1119.
În cadrul evenimentului vor fi prezentate:
informații privind oportunitățile de finanțare prin MSCA Staff Exchanges, inclusiv criteriile de eligibilitate și selecție, procedura de aplicare, calendarul și bugetele;
testimoniale și experiențe ale beneficiarilor de granturi MSCA Staff Exchanges din Republica Moldova:
HumResLand implementat la UPSC,
CleanWater implementat la USM,
NEWBEE implementat la UTM,
HESPRI implementat la IPRE.
recomandări și sugestii practice ale Punctelor Naționale de Contact pentru MSCA privind participarea la această prestigioasă competiție;
sesiune de întrebări și răspunsuri cu toți vorbitorii.
Competiția MSCA SE este una dintre cele mai populare din Moldova, cu o rată ridicată de aplicare (16 proiecte eligibile în 2026, 65 depuse în total între 2021-2026) și un număr considerabil de granturi semnate (3 acorduri în 2026, 13 granturi câștigate în total între 2021-2026, contribuție medie a UE de 180000 EUR per instituție). Reprezintă o componentă cheie a Pilonului I „Excelență științifică” din cadrul programului Orizont Europa și își propune să sprijine proiectele de cercetare și inovare colaborative prin mobilitatea personalului între țări, sectoare și discipline.
Evenimentul se adresează organizațiilor din Republica Moldova, inclusiv universităților, instituțiilor de cercetare, companiilor și IMM-urilor, organizațiilor neguvernamentale, autorităților publice și organizațiilor de finanțare, care doresc să exploreze oportunități de colaborare internațională și finanțare europeană prin intermediul apelurilor Orizont Europa.
Evenimentul se va desfășura în limba română, cu unele informații prezentate în limba engleză.
Participarea este gratuită.
Înregistrare participanți: https://forms.gle/H7m44QKyA1XgMb1B6
Termenul-limită pentru înregistrare: 21 august 2026, ora 23:55.
Pentru întrebări suplimentare, vă rugăm să ne contactați la irina.nicorici@ancd.gov.md.
Vă așteptăm cu drag!
Eveniment realizat în cadrul proiectului „Moldovan Horizon Europe Office – Empowering Research, Expanding Horizons” (M-HERO), finanțat de Uniunea Europeană, Acordul de grant Nr. 101251233. Opiniile și punctele de vedere exprimate aparțin exclusiv autorilor și nu reflectă neapărat poziția Uniunii Europene sau a Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană, nici Comisia Europeană nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.